A A A A A

Misterele: [Străinii]


Coloseni 1:16
Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

Deuteronom 4:19
Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicîndu-ţi ochii spre cer, şi văzînd soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii tîrît să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sînt lucruri pe cari Domnul, Dumnezeul tău, le- a făcut şi le- a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, subt cerul întreg.

Deuteronom 17:3
care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n'am poruncit.

Efeseni 2:19
Aşa dar, voi nu mai sînteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,

Efeseni 6:12
Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.

Exod 12:49
Aceeaş lege va fi pentru băştinaş ca şi pentru străinul, care va locui în mijlocul vostru.’

Exod 22:21
Să nu chinuieşti pe străin, şi să nu- l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.

Exod 23:9
Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.

Ezechiel 1:4-7
[4] M'am uitat, şi iată că a venit dela mează-noapte un vînt năpraznic, un nor gros, şi un snop de foc, care răspîndea de jurîmprejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.[5] Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească.[6] Fiecare din ele avea patru feţe, şi fiecare avea patru aripi.[7] Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel, şi scînteiau ca nişte aramă lustruită.

Geneza 1:26
Apoi Dumnezeu a zis: ’Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt.’

Geneza 2:1
Astfel au fost sfîrşite cerurile şi pămîntul, şi toată oştirea lor.

Evrei 11:13
În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt.

Evrei 13:2
Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.

Isaia 13:5
Ei vin dintr'o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul.

Isaia 45:12
Eu am făcut pămîntul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mînile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor.

Isaia 60:8
Cine sînt aceia cari sboară ca nişte nori, ca nişte porumbei spre porumbarul lor?

Levitic 24:22
Să aveţi aceeaş lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.’

Neemia 9:6
Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pămîntul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta.

Psalmi 97:6
Cerurile vestesc dreptatea Lui, şi toate popoarele văd slava Lui.

1 Petru 2:11
Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pămînteşti cari se războiesc cu sufletul.

Faptele Apostolilor 19:35
Totuş logofătul a potolit norodul, şi a zis: ’Bărbaţi Efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane şi a chipului ei căzut din cer?

Apocalipsa 12:12
De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi cari locuiţi în ceruri! Vai de voi, pămînt şi mare! Căci diavolul s'a pogorît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.

Apocalipsa 13:1
Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.

Amos 9:2-3
[2] De ar pătrunde chiar pînă în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mîna Mea; de s'ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî.[3] De s'ar ascunde chiar pe vîrful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi- i voi lua; de s'ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să- i muşte.

Levitic 19:33-34
[33] Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu- l asupriţi.[34] Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru; să- l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

Apocalipsa 9:7-11
[7] Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, cari păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni.[8] Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei.[9] Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fer; şi vuietul, pe care- l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, cari se aruncă la luptă.[10] Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.[11] Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adîncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.

Geneza 6:1-22
[1] Cînd au început oamenii să se înmulţească pe faţa pămîntului, şi li s'au născut fete,[2] fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe cari şi le-au ales.[3] Atunci Domnul a zis: ’Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci şi omul nu este decît carne păcătoasă: totuş zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.’[4] Uriaşii erau pe pămînt în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s'au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii cari au fost în vechime, oameni cu nume.[5] Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, şi că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.[6] I- a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pămînt, şi S'a mîhnit în inima Lui.[7] Şi Domnul a zis: ’Am să şterg de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut, dela om pînă la vite, pînă la tîrîtoare, şi pînă la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.’[8] Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.[9] Iată cari sînt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.[10] Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.[11] Pămîntul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pămîntul era plin de silnicie.[12] Dumnezeu S'a uitat spre pămînt, şi iată că pămîntul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pămînt.[13] Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: ’Sfîrşitul oricărei făpturi este hotărît înaintea Mea, fiindcă au umplut pămîntul de silnicie; iată, am să- i nimicesc împreună cu pămîntul.[14] Fă-ţi o corabie din lemn de gofer( chiparos); corabia aceasta s'o împarţi în cămăruţe, şi s'o tencuieşti cu smoală pe dinlăuntru şi pe dinafară.[15] Iată cum s'o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime.[16] Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; uşa s'o pui în laturea corăbiei; şi să faci un rînd de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.[17] Şi, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pămînt, ca să nimicească orice făptură de supt cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pămînt va pieri.[18] Dar cu tine fac un legămînt; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine.[19] Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie cîte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască.[20] Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor, şi din toate tîrîtoarele de pe pămînt după soiul lor, să vină la tine înlăuntru cîte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă.[21] Şi tu, ia-ţi din toate bucatele cari se mănîncă, şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.’[22] Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce- i poruncise Dumnezeu.

Ezechiel 1:1-28
[1] În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe cînd eram între prinşii de război dela rîul Chebar, s'au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeieşti.[2] În a cincea zi a lunii-era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin, -[3] Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lîngă rîul Chebar; şi acolo a venit mîna Domnului peste el.[4] M'am uitat, şi iată că a venit dela mează-noapte un vînt năpraznic, un nor gros, şi un snop de foc, care răspîndea de jurîmprejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.[5] Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească.[6] Fiecare din ele avea patru feţe, şi fiecare avea patru aripi.[7] Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel, şi scînteiau ca nişte aramă lustruită.[8] Supt aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mîni de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi.[9] Aripile lor erau prinse una de alta. Şi cînd mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.[10] Cît despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau cîte o faţă de leu, la stînga lor, toate patru aveau cîte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau cîte o faţă de vultur.[11] Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau pînă la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile.[12] Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro le mîna duhul să meargă, într'acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte.[13] În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, cari ardeau; şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturii vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, şi din el ieşeau fulgere.[14] Făpturile vii însă cînd alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul.[15] Mă uitam la aceste făpturi vii, şi iată că pe pămînt, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor.[16] Înfăţişarea acestor roate şi materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, şi toate patru aveau aceeaş întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încît fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate.[17] Cînd mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, şi nu se întorceau deloc în mersul lor.[18] Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimîntătoare, şi pe obezile lor cele patru roate erau pline cu ochi de jur împrejur.[19] Cînd mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele pe lîngă ele; şi cînd se ridicau făpturile vii dela pămînt, se ridicau şi roatele.[20] Unde le mîna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roatele, căci duhul făpturilor vii era în roate.[21] Cînd mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele; cînd se opreau ele, se opreau şi roatele; cînd se ridicau depe pămînt, se ridicau şi roatele; căci duhul făpturilor vii era în roate.[22] Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor, şi se întindea în aer sus peste capetele lor.[23] Supt cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau fiecare cîte două aripi, cari le acopereau trupurile.[24] Cînd umblau, am auzit vîjiitul aripilor lor ca vîjiitul unor ape mari, şi ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oştiri; iar cînd se opreau, îşi lăsau aripile în jos.[25] Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar cînd se opreau îşi lăsau aripile în jos.[26] Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el.[27] Am mai văzut iarăş o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, înlăuntrul căruia era omul acesta, şi care strălucea de jur împrejur; dela chipul rărunchilor lui pînă sus, şi dela chipul rărunchilor lui pînă jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.[28] Ca înfăţişarea curcubeului, care sta în nor într'o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care- l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Cînd am văzut- o, am căzut cu faţa la pămînt, şi am auzit glasul Unuia care vorbea.

Romanian Bible 1928
Public Domain: 1928 Unbound Bible Biola University