1 Samuel 23

1

Au venit şi au spus lui David: "Iată că filistenii au început lupta împotriva Cheilei şi au jefuit ariile."

2

David a întrebat pe Domnul şi a zis: "Să mă duc şi să bat pe filistenii aceştia?" Şi Domnul i-a răspuns: "Du-te, bate pe filisteni şi izbăveşte Cheila."

3

Dar oamenii lui David i-au zis: "Iată că noi ne temem chiar aici în Iuda; ce va fi când vom merge la Cheila, împotriva oştilor filistenilor?"

4

David a întrebat iarăşi pe Domnul. Şi Domnul i-a răspuns: "Scoală-te şi coboară-te la Cheila, căci dau pe filisteni în mâinile tale."

5

David s-a dus, dar, cu oamenii lui la Cheila şi s-a bătut împotriva filistenilor; le-a luat vitele şi le-a pricinuit o mare înfrângere. Astfel a izbăvit David pe locuitorii din Cheila.

6

Când a fugit Abiatar, fiul lui Ahimelec, la David, în Cheila, s-a coborât cu efodul în mână.

7

Saul a fost înştiinţat de sosirea lui David la Cheila şi a zis: "Dumnezeu îl dă în mâinile mele, căci a venit şi s-a închis într-o cetate cu porţi şi zăvoare."

8

Şi Saul a chemat tot poporul la război, ca să se coboare la Cheila şi să împresoare pe David şi pe oamenii lui.

9

David, luând cunoştinţă de acest plan rău pe care-l punea la cale Saul împotriva lui, a zis preotului Abiatar: "Adu efodul!"

10

Şi David a zis: "Doamne Dumnezeul lui Israel, robul Tău a aflat că Saul vrea să vină la Cheila ca să nimicească cetatea din pricina mea.

11

Mă vor da în mâinile lui locuitorii din Cheila? Se va coborî Saul aici, cum a aflat robul Tău? Doamne Dumnezeul lui Israel, binevoieşte şi descoperă lucrul acesta robului Tău!" Şi Domnul a răspuns: "Se va coborî."

12

David a mai zis: "Mă vor da locuitorii din Cheila, pe mine şi pe oamenii mei, în mâinile lui Saul?" Şi Domnul a răspuns: "Te vor da."

13

Atunci David s-a sculat cu oamenii lui, în număr de aproape şase sute de inşi; au ieşit din Cheila şi s-au dus unde au putut. Saul, aflând că David a scăpat din Cheila, s-a oprit din mers.

14

David a locuit în pustiu, în locuri întărite, şi a rămas pe muntele din pustiul Zif. Saul îl căuta mereu, dar Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui.

15

David, văzând că Saul a pornit să-i ia viaţa, a stat în pustiul Zif, în pădure.

16

Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David, în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu

17

şi i-a zis: "Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu, Saul, nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu, Saul, ştie şi el bine lucrul acesta."

18

Au făcut iarăşi amândoi legământ înaintea Domnului, şi David a rămas în pădure, iar Ionatan s-a dus acasă.

19

Zifiţii s-au suit la Saul, la Ghibeea, şi au zis: "Nu-i David ascuns între noi în locuri întărite, în pădure, pe dealul Hachila, care este la miazăzi de pustiu?

20

Coboară-te, dar, împărate, fiindcă aceasta este toată dorinţa sufletului tău; lasă pe noi dacă e vorba să-l dăm în mâinile împăratului.

21

Saul a zis: "Domnul să vă binecuvânteze că aveţi milă de mine!

22

Duceţi-vă, vă rog, de mai cercetaţi, ca să ştiţi şi să descoperiţi în ce loc şi-a îndreptat paşii şi cine l-a văzut, căci mi s-a spus că este foarte şiret.

23

Cercetaţi şi vedeţi toate locurile unde se ascunde, veniţi apoi la mine cu ceva temeinic, şi voi porni cu voi. Dacă este în ţară, îl voi căuta printre toate miile lui Iuda."

24

S-au sculat, dar, şi s-au dus la Zif înaintea lui Saul. David şi oamenii lui erau în pustiul Maon, şi anume în câmpia dinspre miazăzi de pustiu.

25

Saul a plecat cu oamenii săi în căutarea lui David. Despre lucrul acesta s-a dat de veste lui David, care s-a coborât la stâncă şi a rămas în pustiul Maon. Saul, când a auzit, a urmărit pe David în pustiul Maon.

26

Saul mergea pe o parte a muntelui, şi David cu oamenii lui pe cealaltă parte a muntelui. David fugea repede ca să scape de Saul. Dar Saul şi oamenii lui chiar înconjuraseră pe David şi pe ai lui, ca să pună mâna pe ei,

27

când un sol a venit şi a spus lui Saul: "Grăbeşte-te să vii, căci au năvălit filistenii în ţară."

28

Saul a încetat să urmărească pe David şi s-a întors să iasă înaintea filistenilor. De aceea locul acela s-a numit Sela-Hamahlecot.

29

De acolo David s-a suit spre locurile întărite din En-Ghedi şi a locuit acolo.