Apocalipsa 8

1

Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.

2

Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe.

3

Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie.

4

Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.

5

Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ.

6

Şi cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe s-au pregătit să sune din ele.

7

Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă.

8

Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare: şi a treia parte din mare s-a făcut sânge,

9

şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au pierit.

10

Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.

11

Steaua se chema "Pelin"; şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.

12

Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea.

13

M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: "Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune."