Iosua 23

1

De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă.

2

Atunci Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oştii. Şi le-a zis: "Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă.

3

Aţi văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.

4

Vedeţi, v-am dat ca moştenire prin sorţi, după seminţiile voastre, neamurile acestea care au rămas, începând de la Iordan, şi toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare spre apusul soarelui.

5

Domnul Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră şi le va alunga dinaintea voastră; şi voi le veţi stăpâni ţara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru.

6

Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea Legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga.

7

Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor şi să nu-l întrebuinţaţi în jurământ; să nu le slujiţi şi să nu vă închinaţi înaintea lor.

8

Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut până în ziua aceasta.

9

Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice; şi nimeni, până în ziua aceasta, n-a putut să vă stea împotrivă.

10

Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus.

11

Vegheaţi, dar, cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.

12

Dacă vă veţi abate şi vă veţi alipi de neamurile acestea care au rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele prin căsătorii şi dacă veţi intra în legături cu ele,

13

să fiţi încredinţaţi că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră; ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste şi nişte spini în ochi, până veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune, pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.

14

Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoaşteţi, dar, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, că niciunul din toate cuvintele bune rostite asupra voastră de Domnul Dumnezeul vostru n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit.

15

Şi după cum toate cuvintele bune pe care vi le spusese Domnul Dumnezeul vostru s-au împlinit pentru voi, tot aşa Domnul va împlini faţă de voi toate cuvintele rele, până vă va nimici de pe faţa acestei ţări bune pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.

16

Dacă veţi călca legământul pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul vostru şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, Domnul Se va aprinde de mânie împotriva voastră şi veţi pieri degrabă din ţara cea bună pe care v-a dat-o El."