Deuteronom 27

1

Moise şi bătrânii lui Israel au dat următoarea poruncă poporului: "Păziţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi.

2

După ce veţi trece Iordanul, ca să intraţi în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să ridici nişte pietre mari şi să le tencuieşti cu var.

3

Să scrii pe pietrele acestea toate cuvintele din Legea aceasta, după ce vei trece Iordanul, ca să intri în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, ţară în care curge lapte şi miere, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi.

4

După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var.

5

Acolo, să zideşti un altar Domnului Dumnezeul tău, un altar de pietre, peste care să nu treacă fierul;

6

din pietre întregi să zideşti altarul Domnului Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului Dumnezeului tău;

7

să aduci jertfe de mulţumire şi să mănânci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău.

8

Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele Legii acesteia, săpându-le foarte desluşit."

9

Moise şi preoţii din neamul leviţilor au vorbit întregului Israel şi au zis: "Israele, ia aminte şi ascultă! Astăzi, tu te-ai făcut poporul Domnului Dumnezeului tău.

10

Să asculţi de glasul Domnului Dumnezeului tău şi să împlineşti poruncile şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi."

11

În aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului:

12

"După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvânteze poporul;

13

iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul.

14

Şi leviţii să ia cuvântul şi să spună cu glas tare întregului Israel:

15

"Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin! –

16

"Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"

17

"Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"

18

"Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"

19

"Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"

20

"Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"

21

"Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"

22

"Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"

23

"Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacra sa!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"

24

"Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"

25

"Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"

26

"Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele Legii acesteia şi cine nu le va face!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!"