Deuteronom 26

1

Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea,

2

să iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într-un coş şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.

3

Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea şi să-i spui: "Mărturisesc astăzi înaintea Domnului Dumnezeului tău că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da."

4

Preotul să ia coşul din mâna ta şi să-l pună înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău.

5

Apoi să iei iarăşi cuvântul şi să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: "Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a coborât în Egipt cu puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.

6

Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit şi ne-au supus la grea robie.

7

Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre.

8

Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni.

9

El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.

10

Acum, iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!" Să le pui înaintea Domnului Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.

11

Apoi să te bucuri, cu levitul şi cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul Dumnezeul tău ţie şi casei tale.

12

După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului şi văduvei; şi ei să mănânce şi să se sature, în cetăţile tale.

13

Să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: "Am scos din casa mea ce este sfinţit şi l-am dat levitului, străinului, orfanului şi văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat niciuna din poruncile Tale.

14

N-am mâncat nimic din aceste lucruri în timpul meu de jale, n-am îndepărtat nimic din ele pentru vreo întrebuinţare necurată şi n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe care mi le-ai dat.

15

Priveşte din Locaşul Tău cel Sfânt, din ceruri, şi binecuvântă pe poporul Tău, Israel, şi ţara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinţilor noştri, ţara aceasta în care curge lapte şi miere."

16

Astăzi, Domnul Dumnezeul tău îţi porunceşte să împlineşti legile şi poruncile acestea; să le păzeşti şi să le împlineşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău.

17

Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi rânduielile Lui şi vei asculta de glasul Lui.

18

Şi, azi, Domnul ţi-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui,

19

şi îţi va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă şi în măreţie, şi vei fi un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău, cum ţi-a spus."