Ioan 7

1

După aceea Isus străbătea Galileea; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.

2

Şi praznicul iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape.

3

Fraţii Lui I-au zis: "Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci.

4

Nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii."

5

Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.

6

Isus le-a zis: "Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică.

7

Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.

8

Suiţi-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea."

9

După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea.

10

După ce s-au suit fraţii Lui la praznic, S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns.

11

Iudeii Îl căutau în timpul praznicului şi ziceau: "Unde este?"

12

Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: "Este un Om bun." Alţii ziceau: "Nu, ci duce norodul în rătăcire."

13

Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe faţă.

14

Pe la jumătatea praznicului, Isus S-a suit la Templu. Şi învăţa norodul.

15

Iudeii se mirau şi ziceau: "Cum are Omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?"

16

Isus le-a răspuns: "Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine.

17

Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.

18

Cine vorbeşte de la sine caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui ce L-a trimis, Acela este adevărat, şi în El nu este strâmbătate.

19

Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?"

20

Norodul I-a răspuns: "Ai drac. Cine caută să Te omoare?"

21

Drept răspuns, Isus le-a zis: "O lucrare am făcut, şi toţi vă miraţi de ea.

22

Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur – nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi – şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului.

23

Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mânie împotriva Mea, pentru că am însănătoşit un om întreg în ziua Sabatului?

24

Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate."

25

Nişte locuitori din Ierusalim ziceau: "Nu este El Acela pe care caută ei să-L omoare?

26

Şi totuşi iată că vorbeşte pe faţă, şi ei nu-I zic nimic! Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul?

27

Dar noi ştim de unde este Omul acesta; însă, când va veni Hristosul, nimeni nu va şti de unde este."

28

Şi Isus, pe când învăţa pe norod în Templu, striga: "Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi.

29

Eu Îl cunosc, căci vin de la El, şi El M-a trimis."

30

Ei căutau deci să-L prindă; şi nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul.

31

Mulţi din norod au crezut în El şi ziceau: "Când va veni Hristosul, va face mai multe semne decât a făcut Omul acesta?"

32

Fariseii au auzit pe norod spunând în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au trimis nişte aprozi să-L prindă.

33

Isus a zis: "Mai sunt cu voi puţină vreme, şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.

34

Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni."

35

Iudeii au zis între ei: "Unde are de gând să Se ducă Omul acesta, ca să nu-L putem găsi? Doar n-o avea de gând să Se ducă la cei împrăştiaţi printre greci şi să înveţe pe greci?

36

Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: "Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni"?"

37

În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: "Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.

38

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura."

39

Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.

40

Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: "Acesta este cu adevărat Prorocul."

41

Alţii ziceau: "Acesta este Hristosul." Şi alţii ziceau: "Cum, din Galileea are să vină Hristosul?

42

Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânţa lui David şi din satul Betleem, unde era David?"

43

S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui.

44

Unii din ei voiau să-L prindă; dar nimeni n-a pus mâna pe El.

45

Aprozii s-au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la farisei. Şi aceştia le-au zis: "De ce nu L-aţi adus?"

46

Aprozii au răspuns: "Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta."

47

Fariseii le-au răspuns: "Doar n-aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire?

48

A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din farisei?

49

Dar norodul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!"

50

Nicodim, cel care venise la Isus noaptea şi care era unul din ei, le-a zis:

51

"Legea noastră osândeşte ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?"

52

Drept răspuns, ei i-au zis: "Şi tu eşti din Galileea? Cercetează bine, şi vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat niciun proroc."

53

(Şi s-a întors fiecare acasă.