1 |
Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să vindece bolile. |
2 |
Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi. |
3 |
"Să nu luaţi nimic cu voi pe drum", le-a zis El, "nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. |
4 |
În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo, până veţi pleca din locul acela. |
5 |
Şi, dacă nu vă vor primi oamenii, să ieşiţi din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor." |
6 |
Ei au plecat şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia şi săvârşind pretutindeni tămăduiri. |
7 |
Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârşite de Isus şi stătea în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi; |
8 |
alţii ziceau că s-a arătat Ilie; şi alţii ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime. |
9 |
Dar Irod zicea: "Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?" Şi căuta să-L vadă. |
10 |
Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine şi S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida. |
11 |
Noroadele au priceput lucrul acesta şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare. |
12 |
Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat şi I-au zis: "Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele şi cătunele dimprejur să găzduiască şi să-şi caute de ale mâncării; pentru că aici suntem într-un loc pustiu." |
13 |
Isus le-a zis: "Daţi-le voi să mănânce!" Dar ei au răspuns: "N-avem decât cinci pâini şi doi peşti; afară numai dacă ne vom duce noi înşine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta." |
14 |
Şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: "Puneţi-i să şadă jos în cete de câte cincizeci." |
15 |
Aşa au şi făcut: i-au pus pe toţi să şadă jos. |
16 |
Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer şi le-a binecuvântat. Apoi le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le împartă norodului. |
17 |
Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimiturile rămase. |
18 |
Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: "Cine zic oamenii că sunt Eu?" |
19 |
Ei I-au răspuns: "Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un proroc din cei din vechime." |
20 |
"Dar voi", i-a întrebat El, "cine ziceţi că sunt?" "Hristosul lui Dumnezeu!", I-a răspuns Petru. |
21 |
Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta. |
22 |
Apoi a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi a treia zi să învie. |
23 |
Apoi a zis tuturor: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. |
24 |
Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. |
25 |
Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi? |
26 |
Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. |
27 |
Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu." |
28 |
Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi S-a suit pe munte să Se roage. |
29 |
Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. |
30 |
Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie, |
31 |
care se arătaseră în slavă şi vorbeau despre sfârşitul Lui pe care avea să-l aibă în Ierusalim. |
32 |
Petru şi tovarăşii lui erau îngreuiaţi de somn; dar, când s-au deşteptat bine, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi bărbaţi care stăteau împreună cu El. |
33 |
În clipa când se despărţeau bărbaţii aceştia de Isus, Petru a zis lui Isus: "Învăţătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, şi una pentru Ilie." Nu ştia ce spune. |
34 |
Pe când vorbea el astfel, a venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat, când i-au văzut intrând în nor. |
35 |
Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: "Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi." |
36 |
Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut şi n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră. |
37 |
A doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus. |
38 |
Şi un om din mijlocul mulţimii a strigat: "Învăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. |
39 |
Îl apucă un duh, şi deodată răcneşte; şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură, şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot. |
40 |
Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, şi n-au putut. |
41 |
"O, neam necredincios şi pornit la rău", a răspuns Isus, "până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău." |
42 |
Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ şi l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat şi l-a dat înapoi tatălui său. |
43 |
Şi toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu. Pe când toţi se minunau de tot ce făcea Isus, El a zis ucenicilor Săi: |
44 |
"Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!" |
45 |
Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă; şi se temeau să-L întrebe în privinţa aceasta. |
46 |
Apoi le-a venit în gând să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare. |
47 |
Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaş, l-a pus lângă El |
48 |
şi le-a zis: "Oricine primeşte pe acest copilaş, în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toţi acela este mare." |
49 |
Ioan a luat cuvântul şi a zis: "Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi." |
50 |
"Nu-l opriţi", i-a răspuns Isus, "fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi." |
51 |
Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim. |
52 |
A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. |
53 |
Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. |
54 |
Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: "Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?" |
55 |
Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: "Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! |
56 |
Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască." Şi au plecat în alt sat. |
57 |
Pe când erau pe drum, un om I-a zis: "Doamne, Te voi urma oriunde vei merge." |
58 |
Isus i-a răspuns: "Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul." |
59 |
Altuia i-a zis: "Vino după Mine!" "Doamne", I-a răspuns el, "lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu." |
60 |
Dar Isus i-a zis: "Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu." |
61 |
Un altul a zis: "Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei." |
62 |
Isus i-a răspuns: "Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu." |
Romanian Bible 2014 |
© 2010, 2014 Interconfessional Bible Society of Romania |