Marcu 7

1

Fariseii şi câţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s-au adunat la Isus.

2

Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate. –

3

Fariseii însă şi toţi iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor.

4

Şi când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. –

5

Şi fariseii şi cărturarii L-au întrebat: "Pentru ce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?"

6

Isus le-a răspuns: "Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: "Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

7

Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti."

8

Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea."

9

El le-a mai zis: "Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.

10

Căci Moise a zis: "Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta"; şi: "Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea."

11

Voi, dimpotrivă, ziceţi: "Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: "Ori cu ce te-aş putea ajuta este "Corban", adică dat lui Dumnezeu, face bine";

12

şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.

13

Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!"

14

În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine şi le-a zis: "Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi.

15

Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om aceea-l spurcă.

16

Dacă are cineva urechi de auzit, să audă."

17

După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.

18

El le-a zis: "Şi voi sunteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca?

19

Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, şi apoi este dat afară în hazna." A zis astfel, făcând toate bucatele curate.

20

El le-a mai zis: "Ce iese din om aceea spurcă pe om.

21

Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,

22

furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.

23

Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om."

24

Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n-a putut să rămână ascuns.

25

Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpânită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El şi a venit de s-a aruncat la picioarele Lui.

26

Femeia aceasta era o grecoaică, de obârşie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.

27

Isus i-a zis: "Lasă să se sature mai întâi copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei."

28

"Da, Doamne", I-a răspuns ea, "dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor."

29

Atunci Isus i-a zis: "Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta."

30

Şi când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.

31

Isus a părăsit ţinutul Tirului şi a venit iarăşi prin Sidon la Marea Galileii, trecând prin ţinutul Decapole.

32

I-au adus un surd care vorbea cu anevoie şi L-au rugat să-Şi pună mâinile peste el.

33

El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi şi i-a atins limba cu scuipatul Lui.

34

Apoi, Şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi a zis: "Efata", adică: "Deschide-te!"

35

Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit foarte desluşit.

36

Isus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult.

37

Ei erau uimiţi peste măsură de mult şi ziceau: "Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească."