Selecția Biblică
|
|
Vechiul Testament
|
|
Noul Testament
|
|
|
|
Biblia România 2014
|
|
|
|
1 |
La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. |
2 |
Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea. |
3 |
Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. |
4 |
Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi. |
5 |
Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: "Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit. |
6 |
Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; |
7 |
şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta." |
8 |
Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. |
9 |
Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis: "Bucuraţi-vă!" Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat. |
10 |
Atunci Isus le-a zis: "Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea: acolo Mă vor vedea." |
11 |
Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate. |
12 |
Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani |
13 |
şi le-au zis: "Spuneţi aşa: "Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat." |
14 |
Şi dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă." |
15 |
Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi. |
16 |
Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă. |
17 |
Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. |
18 |
Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. |
19 |
Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. |
20 |
Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului." Amin. |
Romanian Bible 2014 |
© 2010, 2014 Interconfessional Bible Society of Romania |