Matei 18

1

În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus şi L-au întrebat: "Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?"

2

Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor

3

şi le-a zis: "Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

4

De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.

5

Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu Mă primeşte pe Mine.

6

Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.

7

Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!

8

Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic.

9

Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei.

10

Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.

11

Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.

12

Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi şi se duce să caute pe cea rătăcită?

13

Şi, dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea decât de cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră.

14

Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.

15

Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.

16

Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.

17

Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.

18

Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.

19

Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.

20

Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor."

21

Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: "Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?"

22

Isus i-a zis: "Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.

23

De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi.

24

A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.

25

Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.

26

Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: "Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot."

27

Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.

28

Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: "Plăteşte-mi ce-mi eşti dator."

29

Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: "Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti."

30

Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.

31

Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.

32

Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: "Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.

33

Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?"

34

Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.

35

Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său."