Numeri 26

1

În urma acestei urgii, Domnul a zis lui Moise şi lui Eleazar, fiul preotului Aaron:

2

"Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, după casele părinţilor lor, a tuturor celor din Israel care sunt în stare să poarte armele."

3

Moise şi preotul Eleazar le-au vorbit în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului. Şi au zis:

4

"Să se facă numărătoarea, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, cum poruncise lui Moise şi copiilor lui Israel, Domnul, când au ieşit din ţara Egiptului."

5

Ruben, întâiul născut al lui Israel. Fiii lui Ruben au fost: Enoh, din care se coboară familia enohiţilor; Palu, din care se coboară familia paluiţilor;

6

Heţron, din care se coboară familia heţroniţilor; Carmi, din care se coboară familia carmiţilor.

7

Acestea sunt familiile rubeniţilor: cei ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi trei de mii şapte sute treizeci.

8

Fiul lui Palu a fost: Eliab.

9

Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan şi Abiram. Datan acesta şi Abiram acesta au fost din cei ce erau chemaţi la adunare şi care s-au răsculat împotriva lui Moise şi Aaron, în adunarea lui Core, când cu răscoala lor împotriva Domnului.

10

Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit împreună cu Core, când au murit cei ce se adunaseră şi când a mistuit focul pe cei două sute cincizeci de oameni: ei au slujit poporului ca pildă.

11

Fiii lui Core n-au murit.

12

Fiii lui Simeon, după familiile lor: din Nemuel se coboară familia nemueliţilor; din Iamin, familia iaminiţilor; din Iachin, familia iachiniţilor;

13

din Zerah, familia zerahiţilor; din Saul, familia sauliţilor.

14

Acestea sunt familiile simeoniţilor: douăzeci şi două de mii două sute.

15

Fiii lui Gad, după familiile lor: din Ţefon se coboară familia ţefoniţilor; din Haghi, familia haghiţilor; din Şuni, familia şuniţilor;

16

din Ozni, familia ozniţilor; din Eri, familia eriţilor;

17

din Arod, familia arodiţilor; din Areli, familia areliţilor.

18

Acestea sunt familiile fiilor lui Gad, după cei ieşiţi la numărătoare: patruzeci de mii cinci sute.

19

Fiii lui Iuda: Er şi Onan; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului.

20

Iată fiii lui Iuda, după familiile lor: din Şela se coboară familia şelaniţilor; din Pereţ, familia pereţiţilor; din Zerah, familia zerahiţilor.

21

Fiii lui Pereţ au fost: Heţron, din care se coboară familia heţroniţilor; Hamul, din care se coboară familia hamuliţilor.

22

Acestea sunt familiile lui Iuda, după numărătoarea lor: şaptezeci şi şase de mii cinci sute.

23

Fiii lui Isahar, după familiile lor: din Tola se coboară familia tolaiţilor; din Puva, familia puviţilor;

24

din Iaşub, familia iaşubiţilor; din Şimron, familia şimroniţilor.

25

Acestea sunt familiile lui Isahar, după numărătoarea lor: şaizeci şi patru de mii trei sute.

26

Fiii lui Zabulon, după familiile lor: din Sered se coboară familia serediţilor; din Elon, familia eloniţilor; din Iahleel, familia iahleeliţilor.

27

Acestea sunt familiile zabuloniţilor, după numărătoarea lor: şaizeci de mii cinci sute.

28

Fiii lui Iosif, după familiile lor: Manase şi Efraim.

29

Fiii lui Manase: din Machir se coboară familia machiriţilor. – Machir a născut pe Galaad. Din Galaad se coboară familia galaadiţilor.

30

Iată fiii lui Galaad: Iezer, din care se coboară familia iezeriţilor; Helec, familia helechiţilor;

31

Asriel, familia asrieliţilor; Sihem, familia sihemiţilor;

32

Şemida, familia şemidaiţilor; Hefer, familia heferiţilor.

33

Ţelofhad, fiul lui Hefer, n-a avut fii, dar a avut fete. Iată numele fetelor lui Ţelofhad: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa.

34

Acestea sunt familiile lui Manase, după numărătoarea lor: cincizeci şi două de mii şapte sute.

35

Iată fiii lui Efraim, după familiile lor: din Şutelah se coboară familia şutelahiţilor; din Becher, familia becheriţilor; din Tahan, familia tahaniţilor.

36

Iată fiii lui Şutelah: din Eran se coboară familia eraniţilor.

37

Acestea sunt familiile fiilor lui Efraim, după numărătoarea lor: treizeci şi două de mii cinci sute. Aceştia sunt fiii lui Iosif, după familiile lor.

38

Fiii lui Beniamin, după familiile lor: din Bela se coboară familia belaiţilor; din Aşbel, familia aşbeliţilor; din Ahiram, familia ahiramiţilor;

39

din Şufam, familia şufamiţilor; din Hufam, familia hufamiţilor.

40

Fiii lui Bela au fost: Ard şi Naaman. Din Ard se coboară familia ardiţilor; din Naaman, familia naamaniţilor.

41

Aceştia sunt fiii lui Beniamin, după familiile lor şi după numărătoarea lor: patruzeci şi cinci de mii şase sute.

42

Iată fiii lui Dan, după familiile lor: din Şuham se coboară familia şuhamiţilor. Acestea sunt familiile lui Dan, după familiile lor.

43

Toate familiile şuhamiţilor, după numărătoarea lor: şaizeci şi patru de mii patru sute.

44

Fiii lui Aşer, după familiile lor: din Imna se coboară familia imniţilor; din Işvi, familia işviţilor; din Beria, familia beriiţilor.

45

Din fiii lui Beria se coboară: din Heber, familia heberiţilor; din Malchiel, familia malchieliţilor.

46

Numele fetei lui Aşer era Serah.

47

Acestea sunt familiile fiilor lui Aşer, după numărătoarea lor: cincizeci şi trei de mii patru sute.

48

Fiii lui Neftali, după familiile lor: din Iahţeel se coboară familia iahţeeliţilor; din Guni, familia guniţilor;

49

din Ieţer, familia ieţeriţilor; din Şilem, familia şilemiţilor.

50

Acestea sunt familiile lui Neftali, după familiile lor şi după numărătoarea lor: patruzeci şi cinci de mii patru sute.

51

Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare dintre copiii lui Israel: şase sute una de mii şapte sute treizeci.

52

Domnul a vorbit lui Moise şi i-a zis:

53

Ţara să se împartă între ei, ca să fie moştenirea lor, după numărul numelor.

54

Celor ce sunt în număr mai mare să le dai o parte mai mare, şi celor ce sunt în număr mai mic să le dai o parte mai mică; să se dea fiecăruia partea lui după cei ieşiţi la numărătoare.

55

Dar împărţirea ţării să se facă prin sorţi; s-o ia în stăpânire după numele seminţiilor părinţilor lor.

56

Ţara să fie împărţită prin sorţi între cei ce sunt în mare număr şi între cei ce sunt în mic număr.

57

Iată leviţii a căror numărătoare s-a făcut după familiile lor: din Gherşon se coboară familia gherşoniţilor; din Chehat, familia chehatiţilor; din Merari, familia merariţilor.

58

Iată familiile lui Levi: familia libniţilor, familia hebroniţilor, familia mahliţilor, familia muşiţilor, familia coriţilor. Chehat a născut pe Amram.

59

Numele nevestei lui Amram era Iochebed, fata lui Levi, care i s-a născut lui Levi, în Egipt; ea a născut lui Amram: pe Aaron, pe Moise şi pe Maria, sora lor.

60

Lui Aaron i s-au născut: Nadab şi Abihu, Eleazar şi Itamar.

61

Nadab şi Abihu au murit, când au adus înaintea Domnului foc străin.

62

Cei ieşiţi la numărătoare, toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost de douăzeci şi trei de mii. Ei n-au fost cuprinşi în numărătoarea copiilor lui Israel, pentru că nu li s-a dat moştenire în mijlocul copiilor lui Israel.

63

Aceştia sunt aceia dintre copiii lui Israel a căror numărătoare au făcut-o Moise şi preotul Eleazar în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului.

64

Între ei, nu era niciunul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise şi preotul Aaron în pustiul Sinai.

65

Căci Domnul zisese: "Vor muri în pustiu şi nu va rămâne niciunul din ei, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun."