Zaharia 7

1

În anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chisleu.

2

Cei din Betel trimiseseră pe Şareţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii săi să se roage Domnului

3

şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe proroci: "Trebuie să plâng şi în luna a cincea şi să mă înfrânez, cum am făcut atâţia ani?"

4

Atunci cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel:

5

"Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: "Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?

6

Şi când mâncaţi şi beţi, nu sunteţi voi cei ce mâncaţi şi beţi?

7

Nu cunoaşteţi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile lui dimprejur şi când şi partea de miazăzi şi câmpia erau locuite?"

8

Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:

9

"Aşa a vorbit Domnul oştirilor: "Faceţi cu adevărat dreptate şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul.

10

Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său."

11

Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele şi şi-au astupat urechile ca să n-audă.

12

Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie.

13

Când chema El, ei n-au vrut s-asculte: "De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, când au chemat ei, zice Domnul oştirilor.

14

Ci i-am împrăştiat printre toate neamurile pe care nu le cunoşteau; ţara a fost pustiită în urma lor, aşa că nimeni nu mai venea şi nu mai pleca din ea; şi dintr-o ţară plăcută cum era, au făcut un pustiu!"