Ezechiel 5

1

"Şi tu, fiul omului, ia o sabie ascuţită, ia-o ca brici de ras, şi trece-o peste cap şi barbă. Ia apoi o cumpănă de cântărit şi împarte părul.

2

O treime din el arde-o în foc în mijlocul cetăţii, când se vor împlini zilele împresurării; o treime ia-o şi taie-o cu sabia de jur împrejurul cetăţii; iar o treime risipeşte-o în vânt, căci voi trage sabia după ei.

3

Totuşi ia vreo câţiva peri din ei şi strânge-i în poalele hainei tale.

4

Din aceştia să mai iei iarăşi vreo câţiva, să-i arunci în foc şi să-i arzi în foc. Din ei va ieşi un foc împotriva întregii case a lui Israel."

5

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor, şi de jur împrejurul lui sunt ţări.

6

Dar el s-a răzvrătit împotriva legilor şi poruncilor Mele şi s-a făcut mai vinovat decât neamurile şi ţările dimprejur; căci a nesocotit legile Mele, n-a urmat poruncile Mele."

7

De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Pentru că aţi fost mai îndărătnici decât neamurile care vă înconjoară; pentru că n-aţi urmat poruncile Mele şi n-aţi împlinit legile Mele, şi n-aţi lucrat nici măcar după legile neamurilor care vă înconjoară –

8

din pricina aceasta, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe tine şi voi aduce la îndeplinire în mijlocul tău judecăţile Mele, sub ochii neamurilor.

9

Din pricina tuturor urâciunilor tale, îţi voi face ce n-am mai făcut niciodată şi nici nu voi mai face vreodată.

10

De aceea, părinţii vor mânca pe copiii lor în mijlocul tău, şi copiii vor mânca pe părinţii lor; Îmi voi împlini judecăţile împotriva ta şi voi risipi în toate vânturile pe toţi cei ce vor mai rămâne din tine.

11

De aceea, pe viaţa Mea! – zice Domnul Dumnezeu. – Pentru că Mi-ai pângărit Locaşul Meu cel Sfânt cu toţi idolii şi toate urâciunile tale, şi Eu Îmi voi întoarce ochii de la tine; ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura.

12

O treime din locuitorii tăi va muri de ciumă şi va fi nimicită de foamete în mijlocul tău; o treime va cădea ucisă de sabie în jurul tău; şi o treime o voi risipi în toate vânturile şi voi scoate sabia după ei.

13

Îmi voi potoli astfel mânia, Îmi voi domoli astfel urgia cu ei şi Mă voi răzbuna, ca să ştie că Eu, Domnul, am vorbit în mânia Mea, vărsându-Mi urgia peste ei.

14

Te voi preface într-un pustiu, te voi face de ocară printre neamurile care te înconjoară, înaintea tuturor trecătorilor.

15

Vei ajunge de ocară şi de ruşine, vei fi o pildă şi o groază pentru neamurile care te înconjoară, când voi aduce la îndeplinire judecăţile Mele împotriva ta, cu mânie, cu urgie şi cu pedepse aspre – Eu, Domnul, o spun – când voi arunca împotriva lor săgeţile nimicitoare ale foametei care dau moartea şi pe care le voi trimite să vă nimicească.

16

Căci la nenorocirile voastre voi mai adăuga şi foametea şi vă voi sfărâma toiagul pâinii.

17

Voi trimite împotriva voastră nu numai foametea, ci şi fiarele sălbatice care vă vor lăsa fără copii. Ciuma şi vărsarea de sânge vor trece prin mijlocul tău: voi aduce peste tine şi sabia. Eu, Domnul, vorbesc."