Plângerile lui Ieremia 5

1

Adu-ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara!

2

Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre, la cei din alte ţări!

3

Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca nişte văduve.

4

Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.

5

Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire şi, când obosim, nu ne dau odihnă.

6

Am întins mâna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.

7

Părinţii noştri care au păcătuit nu mai sunt, iar noi le purtăm păcatele.

8

Robii ne stăpânesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mâinile lor.

9

Ne căutăm pâinea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustiu.

10

Ne arde pielea ca un cuptor de frigurile foamei.

11

Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare, în cetăţile lui Iuda.

12

Mai marii noştri au fost spânzuraţi de mâinile lor; bătrânilor nu le-a dat nicio cinste.

13

Tinerii au fost puşi să râşnească, şi copiii cădeau sub poverile de lemn.

14

Bătrânii nu se mai duc la poartă, şi tinerii au încetat să mai cânte.

15

S-a dus bucuria din inimile noastre, şi jalea a luat locul jocurilor noastre.

16

A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!

17

Dacă ne doare inima, dacă ni s-au întunecat ochii,

18

este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el.

19

Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuie din neam în neam!

20

Pentru ce să ne uiţi pe vecie şi să ne părăseşti pentru multă vreme?

21

Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăşi zile ca cele de odinioară!

22

Să ne fi lepădat Tu de tot oare şi să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?