Ieremia 16

1

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2

"Să nu-ţi iei nevastă şi să n-ai în locul acesta nici fii nici fiice!

3

Căci aşa vorbeşte Domnul despre fiii şi fiicele care se vor naşte în locul acesta, despre mamele care-i vor naşte şi despre taţii lor care le vor da naştere în ţara aceasta:

4

vor muri doborâţi de boala rea. Nimeni nu-i va plânge, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pământ; vor pieri de sabie şi de foamete; şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului."

5

Căci aşa vorbeşte Domnul: "Să nu intri în nicio casă de jale, să nu plângi în ea şi nici să nu te boceşti cu ei, căci Mi-am luat înapoi de la poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunătatea şi îndurarea Mea.

6

Şi mari şi mici, toţi vor muri în ţara aceasta şi nu vor fi îngropaţi: nimeni nu-i va plânge, nimeni nu-şi va face tăieturi din pricina lor şi nu se va rade pentru ei.

7

Nimeni nu le va pune masa în timpul jelirii ca să-i mângâie pentru cel mort; şi nimeni nu le va întinde paharul mângâierii pentru tatăl sau pentru mama lor.

8

Să nu intri nici într-o casă de petrecere ca să te aşezi cu ei, să mănânci şi să bei."

9

Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: "Iată, voi face să înceteze în locul acesta, sub ochii voştri şi în zilele voastre, strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei. –

10

Când vei vesti poporului acestuia toate aceste lucruri, ei îţi vor zice: "Pentru ce ne ameninţă Domnul cu toate aceste mari nenorociri? Ce nelegiuire şi ce păcat am făcut împotriva Domnului Dumnezeului nostru?"

11

Atunci să le răspunzi: "Părinţii voştri M-au părăsit, zice Domnul, s-au dus după alţi dumnezei, le-au slujit şi s-au închinat înaintea lor; iar pe Mine M-au părăsit şi n-au păzit Legea Mea!

12

Şi voi aţi făcut şi mai rău decât părinţii voştri; căci iată că fiecare umblaţi după pornirile inimii voastre rele şi nu M-ascultaţi.

13

De aceea, vă voi muta din ţara aceasta într-o ţară pe care n-aţi cunoscut-o nici voi, nici părinţii voştri; şi acolo veţi sluji altor dumnezei, zi şi noapte, căci nu vă voi ierta!

14

De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: "Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!"

15

Ci se va zice: "Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!" Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.

16

Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui; şi după aceea, voi trimite o mulţime de vânători, şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile, şi în crăpăturile stâncilor.

17

Căci ochii Mei sunt cu luare aminte la toate căile lor; ele nu sunt ascunse înaintea feţei Mele, şi nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele.

18

De aceea, le voi răsplăti mai întâi îndoit nelegiuirea şi păcatul lor, pentru că Mi-au spurcat ţara, pentru că Mi-au umplut moştenirea cu trupurile moarte ale jertfelor aduse idolilor lor şi cu urâciunile lor." –

19

Doamne, tăria, cetăţuia şi scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului şi vor zice: "Părinţii noştri n-au moştenit decât minciună, idoli deşerţi care nu sunt de niciun ajutor!

20

Cum poate omul să-şi facă dumnezei care nu sunt dumnezei?" –

21

"De aceea, iată că le arăt de data aceasta şi-i fac să ştie puterea şi tăria Mea; şi vor cunoaşte că numele Meu este Domnul.