Isaia 57

1

Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.

2

El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihneşte în culcuşul lui.

3

"Dar, voi, apropiaţi-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânţa preacurvarului şi a curvei!

4

De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămânţă a minciunii

5

care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care înjunghie pe copii în văi sub crăpăturile stâncilor?

6

În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moştenire, ele sunt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură şi le aduci daruri de mâncare: Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta?

7

Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe.

8

Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul şi faci legământ cu ei, îţi place legătura cu ei şi iei seama la semnul lor.

9

Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimiţi solii departe şi te pleci până la Locuinţa morţilor.

10

Oboseşti mergând, şi nu zici: "Încetez!" Tot mai găseşti putere în mâna ta; de aceea nu te doboară întristarea.

11

Şi de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.

12

Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi!

13

Şi atunci să strigi, şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toţi, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt." –

14

Şi El zice: "Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!"

15

Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: "Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.

16

Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut.

17

Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit; M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.

18

I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el.

19

Voi pune lauda pe buze: "Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui!

20

Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl."

21

Cei răi n-au pace, zice Dumnezeul meu. –