Cântarea Cântărilor 2

1

Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi. –

2

Ca un crin în mijlocul spinilor aşa este iubita mea între fete. –

3

Ca un măr între copacii pădurii aşa este preaiubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

4

El m-a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.

5

Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.

6

Să-şi pună mâna stângă sub capul meu şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! –

7

Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea! –

8

Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munţi, săltând pe dealuri.

9

Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.

10

Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: "Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

11

Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus.

12

Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturelei în câmpiile noastre.

13

Se pârguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

14

Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta, plăcută."

15

Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.

16

Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt a lui; el îşi paşte turma între crini.

17

Până la răcoarea zilei şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te!… Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb peste munţii ce ne despart.