Ecleziast 12

1

Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: "Nu găsesc nicio plăcere în ei";

2

până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele, şi până nu se întorc norii îndată după ploaie;

3

până nu încep să tremure paznicii casei şi să se încovoaie cele tari până nu se opresc cei ce macină căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre

4

până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit,

5

te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele;

6

până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână;

7

până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.

8

O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune.

9

Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit un mare număr de zicători.

10

Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului.

11

Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri; şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân.

12

Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul.

13

Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.

14

Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.