Exod 21

1

"Iată legile pe care le vei pune înaintea lor.

2

Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire.

3

Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevasta sa împreună cu el.

4

Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă, şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur.

5

Dacă robul va zice: "Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod",

6

atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui.

7

Dacă un om îşi va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii.

8

Dacă nu va plăcea stăpânului ei, care o luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea; dar nu va avea dreptul s-o vândă unor străini, dacă nu-şi va ţine cuvântul.

9

Dacă o dă de nevastă fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fiicelor.

10

Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte şi din dreptul ei de soţie.

11

Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieşi, fără nicio despăgubire, fără să dea bani.

12

Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea.

13

Dacă nu i-a întins laţuri şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îţi voi hotărî un loc unde va putea să fugă.

14

Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât.

15

Cine va lovi pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.

16

Cine va fura un om şi-l va vinde sau îl va ţine în mâinile lui să fie pedepsit cu moartea.

17

Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.

18

Dacă se vor certa doi oameni, şi unul din ei va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, fără să-i pricinuiască moartea, dar silindu-l să stea în pat,

19

cel ce l-a lovit să nu fie pedepsit, dacă celălalt se va scula şi se va plimba afară, sprijinit pe un toiag. Numai să-l despăgubească pentru încetarea lucrului lui şi să-l îngrijească până la vindecare.

20

Dacă un om va lovi cu băţul pe robul său, fie bărbat, fie femeie, şi robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie pedepsit.

21

Dar dacă mai trăieşte o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit; căci este argintul lui.

22

Dacă se ceartă doi oameni şi lovesc pe o femeie însărcinată şi o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsiţi cu o gloabă, pusă de bărbatul femeii, şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor.

23

Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă,

24

ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior,

25

arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.

26

Dacă un om loveşte ochiul robului său, fie bărbat, fie femeie, şi-l face să-şi piardă ochiul, să-i dea drumul, ca despăgubire pentru ochiul lui.

27

Şi dacă face să cadă un dinte robului său, fie bărbat, fie femeie, ca despăgubire pentru dintele lui, să-i dea drumul.

28

Dacă un bou va împunge şi va omorî pe un bărbat sau pe o femeie, boul să fie ucis cu pietre, carnea să nu i se mănânce, iar stăpânul boului să nu fie pedepsit.

29

Dar dacă boul avea obicei mai înainte să împungă, şi stăpânul fusese înştiinţat de lucrul acesta, şi nu l-a închis, boul să fie ucis cu pietre, dacă va ucide un bărbat sau o femeie, şi stăpânul lui să fie pedepsit cu moartea.

30

Dacă i se pune stăpânului un preţ pentru răscumpărarea vieţii lui, va plăti tot ce i se va cere.

31

Când boul va împunge pe un băiat sau pe o fată, i se va face după legea aceasta;

32

dar dacă boul împunge pe un rob, fie bărbat, fie femeie, să se dea trei sicli de argint stăpânului robului, şi boul să fie ucis cu pietre.

33

Dacă un om descoperă o groapă, sau dacă un om sapă o groapă şi n-o acoperă, şi cade în ea un bou sau un măgar,

34

stăpânul gropii să plătească stăpânului lor preţul vitei în argint, iar vita moartă să fie a lui.

35

Dacă boul unui om împunge boul unui alt om, şi boul acesta moare, vor vinde boul cel viu şi preţul lui îl vor împărţi; vor împărţi şi boul mort.

36

Dar dacă se ştia că boul avea obicei mai înainte să împungă, şi stăpânul lui nu l-a închis, stăpânul acesta să dea bou pentru bou, iar boul cel mort să-l ia el.