Psalmi 77

1

(Către mai marele cântăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.

2

În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mângâiere.

3

Mi-aduc aminte de Dumnezeu şi gem; mă gândesc adânc în mine şi mi se mâhneşte duhul. – (Oprire)

4

Tu îmi ţii pleoapele deschise; şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi.

5

Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară.

6

Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc înăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri şi zic:

7

"Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?

8

S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?

9

A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?" – (Oprire)

10

Atunci îmi zic: "Ceea ce mă face să sufăr este că dreapta Celui Preaînalt nu mai este aceeaşi"…

11

Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;

12

da, mă voi gândi la toate lucrările Tale şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.

13

Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte! Care dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?

14

Tu eşti Dumnezeul care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.

15

Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif. (Oprire)

16

Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, şi adâncurile s-au mişcat.

17

Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au zburat în toate părţile.

18

Tunetul Tău a izbucnit în vârtej de vânt, fulgerele au luminat lumea, pământul s-a mişcat şi s-a cutremurat.

19

Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.

20

Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mâna lui Moise şi Aaron.