Psalmi 49

1

(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

2

mici şi mari, bogaţi şi săraci!

3

Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gânduri pline de judecată.

4

Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harpei.

5

Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?

6

Ei se încred în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

7

Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

8

Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

9

Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.

10

Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier şi lasă altora avuţiile lor.

11

Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi.

12

Dar omul pus în cinste nu dăinuie, ci este ca dobitoacele care se taie.

13

Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. – (Oprire)

14

Sunt duşi ca o turmă în Locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea, şi Locuinţa morţilor le este locaşul.

15

Dar mie, Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui. – (Oprire)

16

Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva şi când i se înmulţesc vistieriile casei;

17

căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el.

18

Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,

19

căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge şi nu va mai vedea lumina niciodată.

20

Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.