Psalmi 18

1

(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului. El a spus Domnului cuvintele cântării acesteia când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mâna lui Saul. El a zis:) "Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!

2

Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!

3

Eu strig: "Lăudat să fie Domnul!", şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.

4

Mă înconjuraseră legăturile morţii şi mă îngroziseră râurile pieirii;

5

mă înfăşuraseră legăturile mormântului şi mă prinseseră laţurile morţii.

6

Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.

7

Atunci s-a zguduit pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor s-au mişcat şi s-au clătinat, pentru că El Se mâniase.

8

Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

9

A plecat cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.

10

Călărea pe un heruvim şi zbura, venea plutind pe aripile vântului.

11

Întunericul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri.

12

Din strălucirea care se răsfrângea înaintea Lui ieşeau nori care aruncau grindină şi cărbuni de foc.

13

Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul cu grindină şi cărbuni de foc.

14

A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.

15

Atunci s-a văzut albia apelor şi s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.

16

El Şi-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;

17

m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, care erau mai tari decât mine.

18

Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.

19

El m-a scos la loc larg şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.

20

Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele:

21

căci am păzit căile Domnului şi n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.

22

Toate poruncile Lui au fost înaintea mea şi nu m-am depărtat de la legile Lui.

23

Am fost fără vină faţă de El şi m-am păzit de fărădelegea mea.

24

De aceea, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Lui.

25

Cu cel bun Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit;

26

cu cel curat Te arăţi curat, şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui.

27

Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte şi smereşti privirile trufaşe.

28

Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu.

29

Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.

30

Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.

31

Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul, şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

32

Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.

33

El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi mă aşază pe înălţimile mele.

34

El îmi deprinde mâinile la luptă, aşa că braţele mele întind arcul de aramă.

35

Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină, şi îndurarea Ta mă face mare.

36

Tu lărgeşti drumul sub paşii mei, şi nu-mi alunecă gleznele.

37

Urmăresc pe vrăjmaşii mei, îi ajung şi nu mă întorc până nu-i nimicesc.

38

Îi zdrobesc, de nu pot să se mai ridice: ei cad sub picioarele mele.

39

Tu mă încingi cu putere pentru luptă şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.

40

Tu faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi eu nimicesc pe cei ce mă urăsc.

41

Ei strigă, dar n-are cine să-i scape! Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!

42

Îi pisez ca praful pe care-l ia vântul, îi calc în picioare ca noroiul de pe uliţe.

43

Tu mă scapi din neînţelegerile poporului; mă pui în fruntea neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.

44

El ascultă de mine la cea dintâi poruncă, fiii străinului mă linguşesc.

45

Fiilor străinului li se înmoaie inima de mine şi ies tremurând din cetăţuile lor.

46

Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele,

47

Dumnezeu, Răzbunătorul meu, care îmi supune popoarele

48

şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă scapi de omul asupritor.

49

De aceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cânta spre slava Numelui Tău.

50

El dă mari izbăviri împăratului Său şi dă îndurare unsului Său: lui David şi seminţei lui pe vecie.