Psalmi 142

1

(O cântare a lui David. O rugăciune făcută când era în peşteră.) Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.

2

Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.

3

Când îmi este mâhnit duhul în mine,Tu îmi cunoşti cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.

4

Aruncă-Ţi ochii la dreapta şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.

5

Doamne, către Tine strig şi zic: "Tu eşti scăparea mea, Partea mea de moştenire pe pământul celor vii."

6

Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine.

7

Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.