Psalmi 141

1

(Un psalm al lui David.) Doamne, eu Te chem: vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem!

2

Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!

3

Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!

4

Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor!

5

Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălţa întruna împotriva răutăţii lor.

6

Când li se vor prăvăli judecătorii de-a lungul stâncilor, atunci vor asculta cuvintele mele şi vor vedea că sunt plăcute.

7

Cum se brăzdează şi se spintecă pământul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormântului.

8

De aceea, către Tine, Doamne Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!

9

Păzeşte-mă de cursa pe care mi-o întind ei şi de piedicile celor ce fac răul!

10

Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap!