Psalmi 104

1

Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!

2

Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.

3

Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul şi umbli pe aripile vântului.

4

Din vânturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.

5

Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.

6

Tu îl acoperiseşi cu Adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

7

dar la ameninţarea Ta au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă,

8

suindu-se pe munţi şi coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseşi Tu.

9

Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.

10

Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.

11

Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.

12

Păsările cerului locuiesc pe marginile lor şi fac să le răsune glasul printre ramuri.

13

Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.

14

Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană:

15

vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima.

16

Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban pe care i-a sădit El.

17

În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi;

18

munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.

19

El a făcut luna, ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.

20

Tu aduci întunericul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;

21

puii de lei mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeu.

22

Când răsare soarele, ele fug înapoi şi se culcă în vizuinile lor.

23

Dar omul iese la lucrul său şi la munca lui, până seara.

24

Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale.

25

Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.

26

Acolo în ea umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.

27

Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.

28

Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale.

29

Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor.

30

Îţi trimiţi Tu suflarea, ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului.

31

În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

32

El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.

33

Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.

34

Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

35

Să piară păcătoşii de pe pământ, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!