Psalmi 102

1

(O rugăciune a unui nenorocit, când este doborât de întristare şi îşi varsă plângerea înaintea Domnului.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea şi s-ajungă strigătul meu până la Tine!

2

Nu-mi ascunde faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, când strig! Ascultă-mă degrabă!

3

Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune.

4

Inima îmi este lovită şi mi se usucă întocmai ca iarba; până şi pâinea uit să mi-o mănânc.

5

Aşa de mari îmi sunt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.

6

Semăn cu pelicanul din pustiu, sunt ca o cucuvea din dărâmături;

7

nu mai pot dormi şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.

8

În fiecare zi mă batjocoresc vrăjmaşii mei, şi potrivnicii mei jură pe mine în mânia lor.

9

Mănânc ţărână în loc de pâine şi îmi amestec lacrimile cu băutura,

10

din pricina mâniei şi urgiei Tale; căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat departe.

11

Zilele mele sunt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.

12

Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.

13

Tu Te vei scula şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să Te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.

14

Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului şi le e milă de ţărâna lui.

15

Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pământului, de slava Ta.

16

Da, Domnul va zidi iarăşi Sionul şi Se va arăta în slava Sa.

17

El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului şi nu-i nesocoteşte rugăciunea.

18

Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul care se va naşte să laude pe Domnul!

19

Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ,

20

ca să audă gemetele prinşilor de război şi să izbăvească pe cei ce sunt pe moarte;

21

pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele Lui, în Ierusalim,

22

când se vor strânge toate popoarele şi toate împărăţiile ca să slujească Domnului.

23

El mi-a frânt puterea în drum şi mi-a scurtat zilele.

24

Eu zic: "Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin veşnic!"

25

Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

26

Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba.

27

Dar Tu rămâi Acelaşi, şi anii Tăi nu se vor sfârşi.

28

Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămânţa lor va rămâne înaintea Ta.