Iov 4

1

Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:

2

"Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?

3

De multe ori tu ai învăţat pe alţii şi ai întărit mâinile slăbite.

4

Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau şi ai întărit genunchii care se îndoiau.

5

Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab! Acum, când eşti atins tu, te tulburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?

6

Nădejdea ta, nu-i neprihănirea ta?

7

Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a pierit? Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?

8

După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!

9

Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vântul mâniei Lui.

10

Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sunt zdrobiţi!

11

Leul bătrân piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.

12

Un cuvânt s-a furişat până la mine, şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare.

13

În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc,

14

m-a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat.

15

Un duh a trecut pe lângă mine… tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…

16

Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:

17

"Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?

18

Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,

19

cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care îşi trag obârşia din ţărână şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!

20

De dimineaţă până seara sunt zdrobiţi, pier pentru totdeauna şi nimeni nu ţine seama de ei.

21

Li se taie firul vieţii: mor şi tot n-au căpătat înţelepciunea!