Iov 30

1

Şi acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

2

Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?

3

Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

4

Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.

5

Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

6

Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pământului şi în stânci.

7

Urlă printre tufişuri şi se adună sub mărăcini.

8

Fiinţe mârşave şi dispreţuite – sunt izgoniţi din ţară.

9

Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.

10

Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

11

Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frâu înaintea mea.

12

Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea şi îmi împing picioarele şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.

13

Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14

Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

15

Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.

16

Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m-au apucat zilele suferinţei.

17

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

18

De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

19

Dumnezeu m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.

20

Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

21

Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

22

Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

23

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.

24

Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25

Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?

26

Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.

27

Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.

28

Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare şi strig ajutor.

29

Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

30

Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

31

Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.