Estera 1

1

Era pe vremea lui Ahaşveroş, al acelui Ahaşveroş care domnea de la India până în Etiopia, peste o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi.

2

Împăratul Ahaşveroş şedea atunci pe scaunul lui împărătesc la Susa, în capitală.

3

În al treilea an al domniei lui, a dat un ospăţ tuturor domnitorilor şi slujitorilor săi. Căpeteniile oştirii perşilor şi mezilor, mai marii şi capii ţinuturilor s-au strâns înaintea lui.

4

El le-a arătat bogăţia strălucită a împărăţiei lui şi slava minunată a mărimii lui, în multe zile, timp de o sută optzeci de zile.

5

După ce au trecut aceste zile, împăratul a dat întregului popor care se afla în capitala Susa, de la cel mai mare până la cel mai mic, un ospăţ care a ţinut şapte zile, în curtea grădinii casei împărăteşti.

6

Covoare albe, verzi şi albastre erau legate cu funii de in subţire şi de purpură de nişte verigi de argint şi de nişte stâlpi de marmură. Paturi de aur şi de argint stăteau pe o podea de porfir, de marmură, de sidef şi de pietre negre.

7

Iar de băut turnau în vase de aur de felurite soiuri. Era belşug de vin împărătesc, mulţumită dărniciei împăratului.

8

Dar nimeni nu era silit să bea, căci împăratul poruncise tuturor oamenilor din casa lui să facă după voia fiecăruia.

9

Împărăteasa Vasti a dat şi ea un ospăţ femeilor, în casa împărătească a împăratului Ahaşveroş.

10

A şaptea zi, pe când inima împăratului era veselă de vin, a poruncit lui Mehuman, Bizta, Harbona, Bigta, Abagta, Zetar şi Carcas, cei şapte fameni care slujeau înaintea împăratului Ahaşveroş,

11

să aducă în faţa lui pe împărăteasa Vasti, cu cununa împărătească, pentru ca să arate frumuseţea ei popoarelor şi mai marilor săi, căci era frumoasă la chip.

12

Dar împărăteasa Vasti n-a vrut să vină când a primit prin fameni porunca împăratului. Şi împăratul s-a supărat foarte tare, s-a aprins de mânie.

13

Atunci împăratul a vorbit cu înţelepţii care cunoşteau obiceiurile vremii. Căci aşa se puneau la cale treburile împăratului: înaintea tuturor celor ce cunoşteau legile şi dreptul.

14

Avea lângă el pe Carşena, pe Şetar, pe Admata, pe Tarsis, pe Meres, pe Marsena, pe Memucan, şapte domnitori ai Persiei şi Mediei, care vedeau faţa împăratului şi care aveau locul întâi în împărăţie.

15

"Ce trebuie", a zis el, "să se facă împărătesei Vasti, după lege, pentru că n-a împlinit ce i-a poruncit împăratul Ahaşveroş prin fameni?"

16

Memucan a răspuns înaintea împăratului şi domnitorilor: "Nu numai faţă de împărat s-a purtat rău împărăteasa Vasti; ci şi faţă de toţi domnitorii şi de toate popoarele care sunt în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş.

17

Căci fapta împărătesei va ajunge la cunoştinţa tuturor femeilor şi le va face să-şi nesocotească bărbaţii. Ele vor zice: "Împăratul Ahaşveroş a poruncit să i se aducă înainte împărăteasa Vasti, şi ea nu s-a dus."

18

Şi din ziua aceasta crăiesele Persiei şi Mediei, care vor afla de fapta împărătesei, vor vorbi tot aşa tuturor căpeteniilor împăratului: de aici va veni mult dispreţ şi mânie.

19

Dacă împăratul găseşte cu cale, să se dea poruncă din partea lui şi să se scrie în legile perşilor şi mezilor, cu arătarea că nu trebuie să se calce o poruncă împărătească, după care Vasti să nu se mai arate înaintea împăratului Ahaşveroş. Iar împăratul să dea vrednicia de împărăteasă alteia mai bună decât ea.

20

Porunca împăratului se va vesti astfel în toată împărăţia lui – căci este mare – şi toate femeile vor da cinste bărbaţilor lor, de la mare până la mic."

21

Părerea aceasta a fost primită de împărat şi de domnitori, şi împăratul a lucrat după cuvântul lui Memucan.

22

A trimis scrisori tuturor ţinuturilor din împărăţia lui, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după limba lui; ele spuneau că orice bărbat trebuie să fie stăpân în casa lui şi că va vorbi limba poporului său.