2 Cronici 36

1

Poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, şi l-a pus împărat în locul tatălui său la Ierusalim.

2

Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni la Ierusalim.

3

Împăratul Egiptului l-a dat jos de pe scaunul de domnie din Ierusalim şi a pus peste ţară un bir de o sută de talanţi de argint şi de un talant de aur.

4

Împăratul Egiptului a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Eliachim, fratele lui Ioahaz, şi i-a schimbat numele în Ioiachim. Neco a luat pe fratele său Ioahaz şi l-a dus în Egipt.

5

Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului său.

6

Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s-a suit împotriva lui şi l-a legat cu lanţuri de aramă ca să-l ducă la Babilon.

7

Nebucadneţar a dus la Babilon unelte din Casa Domnului şi le-a pus în casa lui în Babilon.

8

Celelalte fapte ale lui Ioiachim, urâciunile pe care le-a săvârşit şi răul ce se afla în el, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.

9

Ioiachin avea opt ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni şi zece zile la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului.

10

În anul următor, împăratul Nebucadneţar l-a dus la Babilon împreună cu uneltele scumpe ale Casei Domnului. Şi a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Zedechia, fratele lui Ioiachin.

11

Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim.

12

El a făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului său; şi nu s-a smerit înaintea prorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului.

13

S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi-a înţepenit grumazul şi şi-a învârtoşat inima până acolo încât nu s-a întors la Domnul Dumnezeul lui Israel.

14

Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; şi au pângărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim.

15

Domnul Dumnezeul părinţilor lor a dat din vreme trimişilor Săi însărcinarea să-i înştiinţeze, căci voia să cruţe pe poporul Său şi Locaşul Său.

16

Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele şi au râs de prorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac.

17

Atunci Domnul a făcut să se suie împotriva lor împăratul haldeilor şi a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa Locaşului lor celui Sfânt. N-a cruţat nici pe tânăr, nici pe tânără, nici pe bătrân, nici pe omul gârbov sub povara perilor albi, ci a dat totul în mâna lui.

18

Nebucadneţar a dus la Babilon toate uneltele din Casa Domnului, mari şi mici, vistieriile Casei Domnului şi vistieriile împăratului şi ale căpeteniilor lui.

19

Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui şi au nimicit toate lucrurile scumpe.

20

Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, până la stăpânirea împărăţiei perşilor,

21

ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani.

22

În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui:

23

"Aşa vorbeşte Cirus, împăratul perşilor: "Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el şi să plece!"