2 Regi 17

1

În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Osea, fiul lui Ela. A domnit nouă ani.

2

El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca împăraţii lui Israel dinaintea lui.

3

Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva lui; şi Osea i s-a supus şi i-a plătit un bir.

4

Dar împăratul Asiriei a descoperit o uneltire la Osea, căci trimisese soli lui So, împăratul Egiptului, şi nu mai plătea pe fiecare an birul împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l-a închis şi l-a pus în lanţuri într-o temniţă.

5

Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani.

6

În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi la Habor, lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor.

7

Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lor care-i scosese din ţara Egiptului, de sub mâna lui faraon, împăratul Egiptului, şi pentru că s-au închinat la alţi dumnezei.

8

Au urmat obiceiurile neamurilor pe care Domnul le izgonise dinaintea copiilor lui Israel şi obiceiurile rânduite de împăraţii lui Israel.

9

Copiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului Dumnezeului lor lucruri care nu sunt bune. Şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, de la turnurile străjerilor până la cetăţile întărite.

10

Şi-au ridicat stâlpi idoleşti şi Astartei pe orice deal şi sub orice copac verde.

11

Şi acolo au ars tămâie pe toate înălţimile, ca şi neamurile pe care le izgonise Domnul dinaintea lor, şi au făcut lucruri rele, prin care au mâniat pe Domnul.

12

Au slujit idolilor, despre care Domnul le zisese: "Să nu faceţi lucrul acesta!"

13

Domnul a înştiinţat pe Israel şi Iuda prin toţi prorocii Lui, prin toţi văzătorii şi le-a zis: "Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele şi păziţi poruncile şi rânduielile Mele, urmând în totul Legea pe care am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am trimis-o prin robii Mei prorocii."

14

Dar ei n-au ascultat, şi-au înţepenit grumazul, ca şi părinţii lor, care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor.

15

N-au vrut să ştie de legile Lui, de legământul pe care-l făcuse cu părinţii lor şi de înştiinţările pe care li le dăduse. S-au luat după lucruri de nimic, şi ei înşişi n-au fost decât nimic, şi după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele.

16

Au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteii, s-au închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi au slujit lui Baal.

17

Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s-au dedat la ghicire şi vrăjitorii şi s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.

18

De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare împotriva lui Israel, şi i-a îndepărtat de la faţa Lui. – N-a rămas decât seminţia lui Iuda:

19

şi chiar Iuda nu păzise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase după obiceiurile rânduite de Israel. –

20

Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor şi a sfârşit prin a-i izgoni dinaintea feţei Lui.

21

Căci Israel se dezlipise de casa lui David şi făcuseră împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, care-i abătuse de la Domnul şi făcuse pe Israel să săvârşească un mare păcat.

22

Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam; nu s-au abătut de la ele,

23

până ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi proroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas până în ziua de azi.

24

Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria şi au locuit în cetăţile ei.

25

Când au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, şi Domnul a trimis împotriva lor nişte lei care-i omorau.

26

Atunci au spus împăratului Asiriei: "Neamurile pe care le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului ţării, şi El a trimis împotriva lor nişte lei care le omoară, pentru că nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului ţării."

27

Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: "Trimiteţi pe unul din preoţii pe care i-aţi luat de acolo în robie; să plece să se aşeze acolo şi să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării."

28

Unul din preoţii care fuseseră luaţi robi din Samaria a venit de s-a aşezat la Betel şi le-a învăţat cum să se teamă de Domnul.

29

Dar neamurile şi-au făcut fiecare dumnezeii săi în cetăţile pe care le locuiau şi i-au aşezat în templele idoleşti din înălţimile zidite de samariteni.

30

Oamenii din Babilon au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cut au făcut pe Nergal, cei din Hamat au făcut pe Aşima,

31

cei din Ava au făcut pe Nibhaz şi Tartac; cei din Sefarvaim îşi ardeau copiii în foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim.

32

Totodată se închinau şi Domnului şi şi-au făcut preoţi ai înălţimilor, luaţi din tot poporul: preoţii aceştia aduceau pentru ei jertfe în templele din înălţimi.

33

Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaşi timp şi dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutaţi.

34

Până în ziua de astăzi îşi urmează ei obiceiurile de la început: nu se închină Domnului şi nu se ţin nici de legile şi rânduielile lor, nici de legile şi poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel.

35

Domnul făcuse legământ cu ei şi le dăduse porunca aceasta: "Să nu vă temeţi de alţi dumnezei; să nu vă închinaţi înaintea lor, să nu le slujiţi şi să nu le aduceţi jertfe.

36

Ci să vă temeţi de Domnul, care v-a scos din ţara Egiptului cu o mare putere şi cu braţul întins; înaintea Lui să vă închinaţi şi Lui să-I aduceţi jertfe.

37

Să păziţi şi să împliniţi întotdeauna învăţăturile, rânduielile, Legea şi poruncile pe care vi le-a scris El şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.

38

Să nu uitaţi legământul pe care l-am făcut cu voi şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.

39

Ci să vă temeţi de Domnul Dumnezeul vostru; şi El vă va izbăvi din mâna tuturor vrăjmaşilor voştri."

40

Ei n-au ascultat şi au urmat obiceiurile lor de la început.

41

Neamurile acestea se temeau de Domnul, şi slujeau şi chipurilor lor cioplite; şi copiii lor şi copiii copiilor lor fac până în ziua de azi ce au făcut părinţii lor.