Geneza 29

1

Iacov a pornit la drum şi s-a dus în ţara celor ce locuiesc la răsărit.

2

S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea erau trei turme de oi, care se odihneau; căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare.

3

Toate turmele se strângeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii, adăpau turmele şi apoi puneau piatra iarăşi la loc pe gura fântânii.

4

Iacov a zis păstorilor: "Fraţilor, de unde sunteţi?" "Din Haran", au răspuns ei.

5

El le-a zis: "Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?" "Îl cunoaştem", i-au răspuns ei.

6

El le-a zis: "Este sănătos?" "Sănătos", au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile.

7

El a zis: "Iată, soarele este încă sus şi-i prea devreme ca să strângeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăşi."

8

Ei au răspuns: "Nu putem, până nu se vor strânge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fântânii şi vom adăpa oile."

9

Pe când le vorbea el încă, veni Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea.

10

Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.

11

Apoi Iacov a sărutat pe Rahela şi a început să plângă tare.

12

Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecăi. Şi ea a dat fuga de a spus tatălui său.

13

Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate.

14

Şi Laban i-a zis: "Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea!" Iacov a stat la Laban o lună.

15

Apoi Laban a zis lui Iacov: "Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?"

16

Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela.

17

Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.

18

Iacov iubea pe Rahela şi a zis: "Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică."

19

Şi Laban a răspuns: "Mai bine să ţi-o dau ţie decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!"

20

Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.

21

În urmă Iacov a zis lui Laban: "Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea."

22

Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.

23

Seara, a luat pe fiica sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.

24

Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.

25

A doua zi dimineaţa, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban: "Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?"

26

Laban a răspuns: "În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.

27

Isprăveşte săptămâna cu aceasta şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani."

28

Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiica sa Rahela.

29

Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela pe roaba sa Bilha.

30

Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.

31

Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă.

32

Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben; "căci", a zis ea, "Domnul a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit."

33

A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: "Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi-a dat şi pe acesta." De aceea i-a pus numele Simeon.

34

Iar a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: "De data aceasta bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii." De aceea i-a pus numele Levi.

35

A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: "De data aceasta voi lăuda pe Domnul." De aceea i-a pus numele Iuda. Şi a încetat să mai nască.