Geneza 27

1

Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: "Fiule!" "Iată-mă", i-a răspuns el.

2

Isaac a zis: "Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.

3

Acum, dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat.

4

Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri."

5

Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său, Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă.

6

Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: "Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău, Esau:

7

"Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea."

8

Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc.

9

Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place;

10

tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui."

11

Iacov a răspuns mamei sale: "Iată, fratele meu, Esau, este păros, iar eu n-am păr deloc.

12

Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul."

13

Mama sa i-a zis: "Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i."

14

Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său.

15

În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.

16

I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul care erau fără păr.

17

Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise.

18

El a venit la tatăl său şi a zis: "Tată!" "Iată-mă", a zis Isaac. "Cine eşti tu, fiule?"

19

Iacov a răspuns tatălui său: "Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!"

20

Isaac a zis fiului său: "Cum l-ai şi găsit, fiule?" Şi Iacov a răspuns: "Domnul Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte."

21

Isaac a zis lui Iacov: "Apropie-te, dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu."

22

Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi a zis: "Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau."

23

Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său, Esau; şi l-a binecuvântat.

24

Isaac a zis: "Tu eşti deci fiul meu Esau?" Şi Iacov a răspuns: "Eu sunt."

25

Isaac a zis: "Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze." Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin şi a băut.

26

Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: "Apropie-te, dar, şi sărută-mă, fiule."

27

Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat şi a zis: "Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.

28

Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug!

29

Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta."

30

Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov şi abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său, Esau, s-a întors de la vânătoare.

31

A făcut şi el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: "Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!"

32

Tatăl său, Isaac, i-a zis: "Cine eşti tu?" Şi el a răspuns: "Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau."

33

Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis: "Cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat."

34

Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: "Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!"

35

Isaac a zis: "Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea."

36

Esau a zis: "Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!" Şi a zis: "N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?"

37

Isaac a răspuns şi a zis lui Esau: "Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?"

38

Esau a zis tatălui său: "N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!" Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns.

39

Tatăl său, Isaac, a răspuns şi i-a zis: "Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pământului şi de roua cerului de sus.

40

Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; dar, când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!"

41

Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: "Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu, Iacov."

42

Şi au spus Rebecăi cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimis atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr, şi i-a zis: "Iată, fratele tău, Esau, vrea să se răzbune pe tine omorându-te.

43

Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran;

44

şi rămâi la el câtăva vreme, până se va potoli mânia fratelui tău,

45

până va trece de la tine urgia fratelui tău şi va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amândoi într-o zi?"

46

Rebeca a zis lui Isaac: "M-am scârbit de viaţă, din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa?"