Geneza 21

1

Domnul Şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce făgăduise.

2

Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu.

3

Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.

4

Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu.

5

Avraam era în vârstă de o sută de ani la naşterea fiului său, Isaac.

6

Şi Sara a zis: "Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine."

7

Şi a adăugat: "Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da ţâţă la copii? Şi totuşi i-am născut un fiu la bătrâneţe!"

8

Copilul s-a făcut mare şi a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac.

9

Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar.

10

Şi a zis lui Avraam: "Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac."

11

Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său.

12

Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: "Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu adevărat numele tău.

13

Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămânţa ta."

14

A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă, pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul şi i-a dat drumul. Ea a plecat şi a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba.

15

Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş

16

şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: "Să nu văd moartea copilului!" A şezut, dar, în faţa lui, la o parte, a ridicat glasul şi a început să plângă.

17

Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: "Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.

18

Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare."

19

Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea.

20

Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustiu şi a ajuns vânător cu arcul.

21

A locuit în pustiul Paran şi mama sa i-a luat o nevastă din ţara Egiptului.

22

În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oştirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: "Dumnezeu este cu tine în tot ce faci.

23

Jură-mi acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înşela niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei şi că vei avea faţă de mine şi faţă de ţara în care locuieşti ca străin, aceeaşi bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine."

24

Avraam a zis: "Jur!"

25

Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec pentru o fântână de apă, pe care puseseră mâna cu sila robii lui Abimelec.

26

Abimelec a răspuns: "Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de ştire şi nici eu nu aflu decât azi."

27

Şi Avraam a luat oi şi boi, pe care i-a dat lui Abimelec; şi au făcut legământ amândoi.

28

Avraam a pus deoparte şapte mieluşele din turmă.

29

Şi Abimelec a zis lui Avraam: "Ce sunt aceste şapte mieluşele pe care le-ai pus deoparte?"

30

El a răspuns: "Trebuie să primeşti din mâna mea aceste şapte mieluşele, pentru ca să-mi slujească de mărturie că am săpat fântâna aceasta."

31

Iată de ce locul acela se numeşte Beer-Şeba; căci acolo şi-au jurat ei credinţă unul altuia.

32

Astfel au făcut ei legământ la Beer-Şeba. După aceea, Abimelec s-a sculat împreună cu Picol, căpetenia oştirii sale, şi s-au întors în ţara filistenilor.

33

Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba; şi a chemat acolo Numele Domnului Dumnezeului celui Veşnic.

34

Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara filistenilor.